Cum să fii independent financiar. Vino la Școala de bani!

Pentru mine „școala” înseamnă întotdeauna educație, ceva nou de învățat, ceva ce vei utiliza ca și informație la un moment dat în viață. 

Cuvântul „școală” îl asociez de asemenea cu ideea de copilărie deși conform proverbului „Omul cât trăiește învață”. Chiar cred în puterea acestei zicale, mai ales că în ziua de azi lucrurile se schimbă și se transformă cu o viteză greu de asimilat. 

Când spun cuvântul „bani” însă, în mod ciudat, gândul meu zboară tot la școală. La perioada pe care am petrecut-o în școală, demult, e adevărat, la caietele care țineau loc de platforme publicitare dar educative în același timp și care prin repetare obsesivă au ajuns să se imprime adânc în subconștientul meu. Era ceva de genul - azi la bancă un leu depui, mâine el va scoate pui. Bine, pe vremea aceea exista doar o bancă, dar nu asta e important. Important e, că prima informație financiară despre cum să faci bani primită în viață, a fost corectă și mi-a servit apoi ca fundament pentru toate celelalte informații financiare.

Pentru că, da, e adevărat: fără o educație financiară corectă și făcută cât mai devreme în viață, nu prea ai șanse să îți meargă bugetul personal „ca pe roate”, adică să ajungi la o independență financiară


Iar dacă ți se pare că „educație financiară” sună prea academic și sofisticat, Școala de bani, programul național de educație financiară dezvoltat de BCR, îți explică pe înțelesul tău (om ce nu lucrezi în domeniul finanțelor, nu ai studii economice și nici nu ești pasionat de acest subiect decât în măsura în care ți-ai dori și tu să ai bani pentru toate), cum stă treaba cu banii, cum sa faci economii. Și dacă te consideri prea bătrân pentru așa ceva (deși nu există o limită de vârstă pentru a învăța cum poți să faci să ai și tu) poate ai nepoți, copii ce merg la școală și pot ajunge la Școala de bani pe roți, o parte a programului dedicată elevilor. 



Una peste alta, nu te aștepta la vreo formulă magică de genul „ Bidi, bidi bum – acum ai bani” pentru că ea nu există. Există însă o rețetă, ca cea de la bunica de cozonaci, care a fost testată, îmbunătățită și este acum apreciată de cei care au încercat-o. 


Se ia una bucată buget personal. La început se împarte în două: venituri și cheltuieli. Și se notează preț de vreo 2 luni, tot ce obții ca venituri și tot ce ai la cheltuieli. De la rată, la pâine sau covrigi. Dacă vei fi sincer cu tine, vei constata singur că multe din cheltuieli ar putea fi reduse sau chiar eliminate. 

Apoi, după ce lista s-a copt la foc domol, e timpul să adaugi un alt ingredient: o mică sau mai mare sumă pe care să o pui deoparte (pentru că nu poți știi ce îți va aduce ziua de mâine). Ultimul ingredient este legat de ce îți dorești să faci cu banii economisiți. 


Adică să îți stabilești niște ținte clare, realiste pentru care să vrei să lupți. Un sfat practic: prima țintă nu trebuie aleasă în așa fel încât să fie prea greu de atins. Odată îndeplinită vei avea alt entuziasm pentru următoarele, pe principiul „vezi că se poate”. 


Și asta e doar începutul! Pentru restul informațiilor chiar merită să te înscrii la Școala de bani de la BCR. Este un program de educație financiară care vorbește dincolo de definiții, sintagme și teorii despre nevoi și aspirații, despre cum putem să obținem bunăstarea. O mie de angajați BCR au devenit profesori de independență financiară și organizează ateliere la nivel național cu diferite categorii de vârste, de la copii din grădinițe la adulți. Atelierele sunt gratuite și sunt organizate în companii, instituții publice, universități, licee și școli. Materialele sunt special adaptate societății românești și nu prezintă oferte comerciale din partea băncii. 


Deci,da, există și așa ceva. O bancă care vrea să învețe nu doar proprii clienți ci pe toți cei care au visuri și minte deschisă. Poate nu e singura și poate nici perfectă, dar este important și plăcut să știi că există cineva care vrea să te ajute să îți fie mai bine. 



Articol scris pentru SuperBlog 2018









Comentarii