Ești de acord cu mine?

Zilele acestea este plin internetul de părinti mândri și fericiți de copiii lor. E foarte bine că măcar o zi din an sunt mulțumiți și nu mai așteaptă neapărat performanțe. La fel de plin este internetul si de copii olimpici la diverse întreceri naționale și internaționale, copii care merită apreciere și recunoaștere. 

Dar nu am văzut prea multe aprecieri la adresa celor care îi pregătesc pe acești copii, la adresa învățătorilor, profesorilor sau diriginților. Eu cred că și ei alături de copii merită aprecierile noastre. Poate nu toți, dar aceia care cu dedicare, răbdare și multă dragoste pentru elevii și meseria lor, reușesc să transmită nu doar informația seacă a manualelor ci și acel sentiment de respect și dragoste (pe care cu toții îl avem și îl păstrăm pentru acei profesori care ne-au fost dragi), acei dascăli merită aplauzele și recunoașterea noastră.

Anul acesta fetița mea a încheiat ciclul primar, cinci ani în care am descoperit cât de greu este să fii învățător, cinci ani în care fetița mea a mers cu drag la școală pentru Doamna și care s-a despărțit de Doamna alături de colegi, cu ochii în lacrimi. Și pentru mine această imagine cu cei 34 de copii, plângând în brațele deschise ale Doamnei, spune totul. Nu am crezut că această generație ușor egoistă și egocentristă poate fi mișcată atât de mult. Felicitări Doamna Carmen Gălușcă pentru ce ați reușit să transmiteți acestor copii ce vă iubesc necondiționat!

Și pentru că m-a impresionat foarte mult, vă las mai jos "Gândurile Doamnei", asa cum au fost ele scrise în caiețelul primit la Serbarea de Final de clasa a IV-a. 

Din gândurile „ DOAMNEI ” ...

Cine sunt eu ? Un simplu om ca oricare altul.

Cine sunt eu ? Sunt ,,Doamna” a cărei inimă tresare de emoție la fiecare început de drum pentru copiii de la școală, sau se bucură când pe stradă zâmbetul său se întretaie cu zâmbetul plin de recunoștință al foștilor elevi ajunși peste timp ,,Oameni” cu fel de fel de meserii.

Sunt „Doamna” care alină durerile elevilor săi cu mângâieri, cu zâmbete sau, uneori îi necăjește dându-le prea multe teme. Tot Doamna dă ,,autografe” cu cerneală roșie pe caiete, ascultând inimioarele școlarilor cum bat și oftează adânc până la vederea calificativului.

Sunt ,,Doamna” copiilor de la școală, de mulți ani în urmă, când am ales să fiu învățătoare.

Am devenit învățătoare din dorința mea de a fi mai aproape de copii, neștiind câtă responsabilitate voi avea. Când am ajuns la catedră nu mi s-a părut o noutate. Era ceva firesc fiindcă asta făcusem dintotdeauna. Și-n jocurile copilăriei tot învățătoare eram cel mai des. Continuam, așadar, un vis transformat în realitate. În timp, am remarcat că a fi educator este unul dintre lucrurile cele mai dificile, dar devine plăcut dacă reunești în suflet dragostea pentru profesie și dragostea față de copii.

Fiecare copil trebuie ajutat să crească frumos, drept, hrănindu-l cu scris, citit, povestit. De câte ori n-am privit îndelung chipul elevului îngrijorat sau descumpănit, gândindu-mă adesea și la copiii mei de acasă.

Probabil, nu întotdeauna am reușit să ajut așa cum mi-aș fi dorit, dar știu că m-am apropiat de copii cu intenții bune. Încerc să aduc în clasă atmosfera de acasă, vreau ca elevii mei să se simtă ca în familie și să vină cu plăcere la școală.

Pentru proprii mei copii, pentru sute de copii care au crescut și au învățat sub ocrotirea mea, încerc mereu să visez așa:

Dacă aș fi o frunză, i-aș apăra pe copii de arșița soarelui, de ploaie, de furtună și aș lăsa să 

le mângâie chipul, doar acei fulgi de zăpadă mari și pufoși;

Dacă aș fi o floare, le-aș picura câte o boabă de rouă pentru a le da strălucire și i-aș face să înțeleagă că ,,parfumul interior” este mult mai plăcut și-i poate însoți pe tot parcursul vieții fără a-și pierde din tărie dacă vor învăța a se iubi;

Dacă aș fi pădure mi-aș apleca crengile spre cel pentru care terenul ar deveni alunecos, ajutându-l să se ridice și să urce cu pași înceți, dar siguri;

Dar cum nu pot să fiu nimic din toate acestea, rămân doar un om obișnuit care ajută copilul să crească drept și bun.

Întâlnindu-i peste ani, îmi oferă salutul cu tot dragul, fiindcă aceasta este răsplata învătătorului- elevul său de odinioară să nu-l uite.