Fac parte din generația care a crescut până la adolescență în comunism. Fac parte din generația care a crescut (sau măcar o parte din ea) ascultând Europa Liberă și muzică străină pe ascuns. Ne doream atunci să putem călători liberi, să avem și noi ceea ce rar vedeam în reviste vândute pe sub mână la nudiști sau dacă aveai prieteni "bișnițari". Sunt parte a generației care a ieșit la Revoluție în stradă din convingere și mai puțin din manipulare și a generației de golani din Piața Universității.
A trecut ceva vreme de atunci. Până și eu, prinsă în vâltoarea evenimentelor cotidiene am uitat de Ziua Europei. Și culmea e că nici rețelele de socializare, nici Google nu au ținut să îmi aducă aminte în mod deosebit de acest lucru. Sunt o persoană credincioasă și nu sunt deranjată de postările din zilele cu semnificație religioasă dar nu pot să nu fiu deranjată de ignoranța sau voita uitare a acestei zile.
Ca om de comunicare știu că această zi nu a fost niciodată evidențiată din cale afară. De ce? Pentru că probabil nu s-a dorit, nu a rezonat cu marele mase, nici măcar nu mai are importanță. Dar ideea că niște oameni, majoritatea tineri, au ales să își riște viețile pentru ca noi toți în acest moment să putem lucra "afară", să ne putem plimba aproape oriunde dorim, să putem să avem "fițe", iar pentru noi nu înseamnă nimic mă dezgustă profund.
Aici nu este vorba neapărat de valori europene, de Uniunea Europeană sau politică, ci este vorba în primul rând de ce am jinduit generații întregi de copii, ce am crescut într-o lipsă totală de informație și deschidere spre alte civilizații. Bune sau mai puțin bune rămâne de stabilit. Dar ne-am dorit asta, iar acum nu facem decât să profităm și să criticăm atunci când nu ne convin regulile jocului.
Întreb generația mea si poate încă alte câteva generații apropiate de a mea: nu aveți măcar puține remușcări? Am urmărit special azi Facebook, în ideea de a vedea un steag, o postare, un mesaj măcar în care să mulțumim, să criticăm sau să bifăm Ziua Europei. Aproape nimic!
Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit! Nu mai vrem ce ne-am dorit? Sunt strugurii prea acri? Ne place în cloaca noastră autohtonă? Ne suntem auto-suficienți?
Ori poate e din cauză că trebuie să ieșim din zona noastră de confort și să respectăm niște reguli?
Oricum ar fi, cred că cei care au ieșit în stradă în 1989 și în Piața Universității sau la Târgu Mureș în 1990 șî-au dorit altceva. Unde sunt acei oameni acum? Ce s-a întâmplat cu ei, cu cei care au supraviețuit?
La mulți ani Europa oriunde te-ai afla!
Comentarii
Trimiteți un comentariu