Tânără chic&smart caut partener/ă de Evernisaj

Acum câteva zile, am dat peste anunțul de mai sus, pe o rețea de socializare și pentru prima dată mi-am zis „hai că ești depășită”. Dar cum nu-mi dădea pace curiozitatea, am început să mă interesez ce înseamnă „partener/ă de Evernisaj”. De evernisaj.ro, auzisem: sunt deja cunoscuți ca promotori ai unui altfel de second-hand prin care își propun schimbarea percepției oamenilor asupra produselor second hand. Dar partener/ă de Evernisaj?

Apropo, știți când a apărut conceptul second hand?



Deși se consideră că „moda” magazinelor de haine second-hand a apărut odată cu trendul „vintage”, realitatea este că primele vânzări de haine second-hand datează din secolul al-XIV-lea, la începutul Renașterii, când doar cei foarte bogați își permiteau haine noi, prețurile acestora fiind prohibitive. Pe vremea aceea, orice piesă vestimentară era unică, făcută pe măsura proprietarului, era purtată ani de zile și nu de puține ori se transmitea din generație în generație. De aceea, era destul de obișnuit comerțul cu haine second hand în piețele din marile orașe. În Veneția de exemplu, aveai nevoie de un curs și de o practică pe perioada a 5 ani pentru a putea avea propriul magazin second hand.


Să revenim la parteneri Evernisaj


Încercând să aflu ce înseamnă "partener/ă de Evernisaj", am stat de vorbă cu o gașcă de tineri, (sau ca să folosesc titlul unei emisiuni TV: Am întrebat 100 de ... tineri), cum e cu moda în lumea lor și ce părere au despre hainele second hand, cât de des își schimbă garderoba (că de ordine nu am îndrăznit să întreb). Răspunsurile lor m-au luminat: tinerilor le place să se îmbrace chic, smart, în trend dar nu de oriunde și nu oricum. Caută și merg împreună cu prieteni în magazine second hand și fac schimb de haine pentru a-și completa garderoba. Discuția cu ei m-a făcut să îmi schimb în primul rând percepția despre magazinele second hand și totodată despre această generație.
Dacă până acum, bazat pe ceea ce vedeam pe stradă, în licee și facultăți, aveam senzația că tânăra generație respiră branduri renumite și mănâncă pe pâine magazine cu cele mai noi apariții în domeniul modei, acum pot spune că situația e defapt cu totul alta. Mulți dintre ei își aleg prietenii în funcție de stilul vestimentar sau de muzica pe care o ascultă. Pentru această generație contează detaliile și amprenta personală așa că a fi „la modă” înseamna mai multe lucruri decât a merge și a cumpăra „noutățile”.



Am fost surprinsă să aflu că ideea de haine second hand este foarte populară și la modă, nu doar pentru pasionații de haine vintage. Tinerii frecventează cu plăcere magazinele second hand. Câțiva mi-au spus că există chiar site-uri unde vedete de muzică sau de film își prezintă „colecțiile second hand” cu mândrie, chiar dacă veniturile lor le-ar permite să se îmbrace de la cele mai mari case de modă.

Nu e aparența, e esența. Nu sunt banii, ci educația. Nu sunt hainele, ci clasa - Coco Chanel

Am ajuns la concluzia că tânăra generație a înțeles „din zbor” ce înseamnă și ce impact poate avea să te îmbraci de la second hand. Pentru ei, majoritatea pasionați de modă și design vestimentar (asta era valabil și pentru generațiile mai mari), magazinele second hand, le oferă posibilitatea de a își exersa aceste pasiuni cu un buget redus. Asortarea cât mai originală a unor piese de vestimentație unice, de firmă, și schimbarea periodică a stilului nu le-ar fi accesibilă altfel.

Simona C, studentă în București: „Când intru într-un magazin Second Hand mă simt ca atunci când eram mică și venea Moș Crăciun. Găsesc haine și accesorii semnate de designeri celebri, la prețuri de neimaginat. De curând mi-am achiziționat o bluză de la un brand de renume cu doar 5 lei. Ideea e să intri des în astfel de magazine (online sau din oraș) pentru a nu pierde oportunitățile".

Ioana S, elevă în clasa a-12-a: „Un simplu accesoriu de marcă, bine ales, poate face diferența între o ținută unicat și una de duzină pe care o găsești într-o sută de exemplare într-un magazin obișnuit. Mie și generației mele ne place să fim unici. Această caracteristică reprezintă personalitatea noastră și calitățile noastre de creatori de modă amatori. În plus, calitatea hainelor este un plus important. Atât materialele cât și compoziția lor sunt net superioare celor pe care le găsești în magazinele obișnuite. Le poți spăla fără grija că vor intra la apă sau vor ieși culorile.”

Dar cea mai mare uimire a fost, pentru mine, să descopăr ca acești tineri văd mai departe de modă și de trenduri. Este, spre fericirea și norocul nostru, generația care are în ADN-ul ei, ecologia. Mulți dintre cei cu care am vorbit, au menționat grija față de mediu, ca avantaj al hainelor second hand.
Razvan P, tânăr absolvent de facultate: „Mie chiar îmi pasă de ce se va întâmpla pe această planetă peste 30-50 de ani. Voi avea copii, nepoți și nu vreau ca ei să trăiască într-un mediu așa de poluat sau poate chiar mai poluat. Cumpărarea de haine second hand poate contribui la reducerea poluării produsă de industria textilă și la salvarea unor resurse naturale”

La femeia prost îmbrăcată îți amintești haina. La femeia bine îmbrăcată îți amintești persoana. - Coco Chanel

Acestea fiind spuse, concluzia mea e că tinerii din ziua de azi își aleg cu grijă atât hainele cât și prietenii. Și așa cum în orice garderobă faci din când în când curat și ordine (dai mai departe ce îți prisosește sau nu ți se mai potrivește) și tânăra generație își face curățenie și ordine în viață alegându-și prietenii și în funcție de cum se raportează la modă: să păstreze haine de calitate ce le conferă un stil vestimentar propriu, făcând economii și respectând mediul înconjurător.
Așadar, dacă știți pe cineva care dorește să fie partener/parteneră de cumpărături pe Evernisaj, vă rog să îmi dați de știre sau să intrați pe site-ul ww.evernisaj.ro.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Comentarii