Cum e sa fii un adolescent super si cool - Povestea lui Dan Hurduc

De Dan am auzit intamplator de la invatatoarea fiicei mele (care i-a fost invatatoare si lui Dan), atunci cand a fost invitata la premiera filmului "Vara s-a sfarsit", film in care Dan are un rol prinicpal. Si pentru ca lumea e foarte mica, la auzul numelui Dan Hurduc, mintea mea a facut legatura cu un foarte bun prieten si coleg din liceu, Cristi Hurduc - care evident este tatal lui Dan. Long story short, l-am cunoscut pe Dan si am ramas fascinata de bucuria din ochii lui, de modestia (pe care rar o mai intalnesti la adolescenti celebri din ziua de azi) si totodata de pasiunile si realizarile lui. 

Desi el nu se considera actor, conform site-ului Cinemagia, a jucat in filme ca:  In deriva (2010), Domestic (2012), Umbre (2014), Vara s-a sfarsit (2016), Aniversarea (2017).

Daca o sa va placa de el, (si eu zic ca sigur o sa va placa), o sa va rog sa dati like pe linkurile de mai jos pt a-l vota pe Dan Hurduc, ca Mister Boboc - Colegiul National Gheorghe Lazar (pana pe 25 februarie 2018) - Multumesc!

Dar cel mai bine, ca sa va convingeti, va invit sa cititi gandurile unui adolescent "cool"

1. Cat si ce ai invatat si unde ai ajuns?

Având în vedere că de-abia am intrat la liceu (sunt clasa a IX-a în Lazăr), nu pot spune că „am studiat”, ci că studiez în continuare. Îmi plăcea să învăţ (şi subliniez „îmi plăcea”), încă de la grădiniţă, când am fost primul care ştia să citească. De asta, atunci când educatoarea avea treabă, mă punea să le citesc colegilor câte o poveste pentru a-i ţine ocupaţi, poveste pe care o modificam, făcând-o mai amuzantă, mai atrăgătoare. Mai pe scurt, o jucam; poate de aici a pornit drumul meu spre actorie.
Am ajuns şi sunt un elev bunicel care acum este foarte pasionat de muzică şi de chitară lui pe care o zdrăngăne toată ziua. Am o trupă rock, cânt în departamentul artistic al liceului şi compun ocazional blues şi folk. Încă nu mă consider actor pentru că niciodată în viaţa mea (şi nu glumesc!) nu am participat la cursuri de actorie şi nici nu mi-a trecut prin cap să o fac. Am jucat în câteva filme, seriale şi reclame, dar încă nu ştiu dacă vreau să iasă un job din asta.


2. Ce inseamna meseria de actor sau cantaret pentru tine?

Din nou, cum „meserie” e încă un cuvânt prea mare pentru mine, mă voi axa pe cele două domenii în care am o oarecare experienţă. Actoria înseamnă naturaleţe şi nimic mai mult. Trebuie să te gândeşti ce ar face personajul pe care îl joci în diferite situaţii, cum ar reacţiona şi să treci la treabă. Restul vine de la sine.
Muzica este pentru mine o formă de comunicare de mii de ori mai expresivă decât cuvintele. Cred că totul este admis în muzică şi pe baza ideii acesteia mă ghidez atunci când compun şi cânt. Încerc să scot cele mai ciudate sunete din chitara mea, cele mai originale progresii de acorduri. Vreau tot timpul să fiu „fresh” din punct de vedere muzical. 


3. Cum ai inceput?

Eram un puşti obişnuit, care juca fotbal şi căruia îi plăceau desenele animate. Nici prin gând nu-mi trecea că nu peste mult timp mă voi putea vedea atât pe micile, cât şi pe marile ecrane. Totul până când mama m-a dus la un casting pe care l-am obţinut şi aşa am ajuns să joc în primul meu film – „Domestic” de Adrian Sitaru. Asta se întâmpla pe când aveam vreo 8-9 ani. Fenomenul rock a apărut pe la 11 ani, când găsisem nişte CD-uri cu AC/DC şi INXS. Le puneam la casetofon şi nu numai că le ascultam cu plăcere, dar îmi instalam un set de tobe primitiv, format din perne, saci şi cutii pe care le loveam (săracele!) în ritmul acelor melodii energice. Acum am ajuns la chitară... 
4. Cat a durat pana ai ajuns la "celebritatea"de azi?
După primul film, mai sus menţionat, am început să primesc roluri din ce în ce mai mari şi mai grele. Aşadar, de la 9 la 15 ani sunt 6 ani în care am jucat în 3 filme de lungmetraj, 2 seriale (un sezon din „În derivă” şi două sezoane din „Umbre”), un scurtmetraj şi 4 reclame.
Cu chitara cochetez de pe la 12-13 ani. Un an am încercat autodidact (şi nu mi-a ieşit deloc rău), iar din 2015 învăţ cu un profesor în particular. Asta după ce am luat şi cursuri de tobe o jumătate de an, prin 2014.

4. Ai castigat si bani pana acum?

Am avut marele noroc să fiu recompensat pe măsură muncii mele, dacă o pot numi astfel, aşa că dintr-o singură zi de filmare la o reclamă Vodafone am putut să-mi cumpăr o chitară de mult dorită. Mă simt mândru că am banii mei de la o vârstă aşa fragedă. Totuşi, aproape toţi actorii de profesie cu care am interacţionat mi-au spus că în România nu prea se câştigă cine ştie ce din film şi teatru şi că depinde foarte mult să ai noroc la casting-uri.
Pentru muzica nu pot să mă exprim - încă sunt la stadiul de a cânta din plăcere.

5. Ce le-ai spune celor care isi doresc sa reuseasca asa cum ai reusit tu?

Fii sociabil. De multe ori mi s-a întâmplat să primesc oferte de a cânta după ce am intrat în vorbă cu diferite persoane. 
Fii modest. Lumea apreciază enorm un om care este conştient de ceea ce poate, dar care nu se mândreşte cu acest lucru.
Îmi place să fac lucrurile bine de la început. La casting-uri sunt mereu dezgheţat şi glumeţ; îi fac pe ceilalţi să se simtă bine, iar aceşti mă vor ţine minte.
Învaţă-ţi rolul! Am făcut o impresie foarte bună când eu îmi ştiam rolul cel mai bine, chiar dacă eram în mijlocul unor profesionişti. Uneori, ştiam şi replicile lor. 
Arată că ai spirit de lider. Mobilizează-te şi mobilizează-i pe ceilalţi. Spune-le ce trebuie să cânte şi cum trebuie să cânte şi nu face pauze prea lungi între piese. Toată lumea îşi va ieşi din formă şi cheful va pieri treptat.
Bucură-te de ceea ce faci şi apreciază că ai ajuns acolo unde eşti. Nu multora li se întâmplă ceea ce ţi se întâmplă chiar ţie.

6. Mai e "viata"in Lazar ca cea descrisa in cartea "Cismigiu&Co"?

Citisem „Cişmigiu & Co” cu o vară înainte de venirea examenului de admitere. Cartea m-a amuzat şi m-a destins dar nu m-a făcut să vreau cu ardoare să ajung în „Lazăr”, poate pentru că încă nu mă gândisem la ce liceu vreau să intru. Cu două luni înainte de examen, variantele mele erau „Sava” sau „Vianu”, dar m-am hotărât cu foarte puţin timp înainte că vreau la „liceu’ ăla de lângă Cişmigiu”, cum zic mulţi şi cum încep să spun şi eu. Atmosfera nu mai este chiar ca cea descrisă în carte, şi nici nu ştiu dacă a fost vreodată, fiind vorba de ficţiune, dar sunt extrem de mulţumit de liceu. Profesorii sunt deschişi, orele fiind mai mult dezbătute decât predate, iar colegii sunt foarte inteligenţi şi „de gaşcă”. Apreciez mult inclinaţiile artistice şi activităţile extraşcolare ale liceului: după cum am zis, cânt în departamentul artistic, unde se şi dansează, particip la atelierele de teatru şi la un curs de turism montan. De asemenea, există un club de debate şi o echipă de robotică ce a ajuns anul trecut la faza internaţională a unui concurs în SUA. Nu mai vorbim de renumita „Revistă LZR”, de cursul de fotografie şi de orele de limba chineză... Ah, am uitat să menţionez că particip la concursul „Miss şi Mister Lazăr 2018” la Balul Bobocilor de anul acesta. E clar, în „Lazăr” ai ce face!


Nu uitati sa-l votati pe Dan Hurduc! Eu chiar cred ca merita!



Postări populare de pe acest blog

Două mame, două fiice și Mamma mia 2!

Ești parte a Generației Indoor! Știi ce riscuri există?

Bicicletă, trotinetă, nu contează, doar electrică să fie!