Parenting, coaching si alte trenduri

M-am intrebat de multe ori cum ar fi viata noastra de parinti fara parenting? Oare am reusi sa ne crestem copiii asa cum trebuie? Sau poate ar ramane un fel de creaturi ciudate, fara sa stie ce sunt manierele, educatia, limitele dar mai presus de toate dragostea?
Oare acest "trend" nu este o alta strategie de marketing menita sa promoveze aceleasi tipicuri si tiparuri de crestere a copiilor, considerate ok pentru societatea actuala?
Lucrez de peste 15 ani in industria comunicarii si publicitatii, am participat, conceput si implementat zeci de campanii de comunicare dar cel mai frumos, mai provocator, mai greu, mai "fara tipare" proiect la care am inceput sa lucrez de peste 10 ani si sunt de abia la inceputul lui este: fetita mea. Si pot spune, fara urma de indoiala, ca am citit zeci de pagini cu sfaturi si idei de parenting, dar nu am descoperit aproape nimic nou, nimic care sa nu fi stiut din educatia pe care am primit-o sau din instinctul matern. 
In urma cu ceva timp erau la moda cursurile de management. Mai nou insa, nu se mai vorbeste de management ci de coaching si alte denumiri din aceeasi categorie. De ce oare? Au realizat oamenii ca desi au la activ aceste cursuri, managementul oamenilor din companiile lor nu se face chiar cum se preda la cursuri? 
Oare acelasi lucru se va intampla peste cativa ani si cu noile cursuri si seminarii de parenting si coaching?
Sincer, eu cred ca da.
De ce? Pentru ca, de exemplu, a fi manager, a ghida (nu imi place termenul "conduce") niste oameni pentru atingerea unor obiective, nu sta dupa parerea mea, doar in aplicarea unor retete standard. Iti trebuie ceva mai mult decat atat, ceva pe care il ai dinainte de a fi manager sau nu. Si acel ceva este aptitudinea de a simti oamenii, de a-i "mirosi" din prima, trecand de diplome, calificari si experiente.
A face o echipa castigatoare, inseamna sa poti avea acea imagine de ansamblu a oamenilor cu care vei lucra. Ca intr-un puzzle, fiecare om nou angajat trebuie sa se potriveasca perfect cu colegii sai. Nu in primul rand in ceea ce priveste competentele ci mai ales la aspiratii, mod de viata personala, mod de comunicare.
Un bun manager este cel care reuseste sa gaseasca piesele puzzle-lului. Dar nu doar atat. Eu cred ca e esential pentru un lider sa nu uite ca nu a fost de la inceput lider, sa nu uite zilele lui de inceput, sentimentele si frustrarile pe care le-a trait pana sa ajunga manager. Si sa aiba capacitatea de a nu rasfrange acele frustari si nemultumiri inerente oricarui inceput pe ideea "lasa ca si eu am patit la fel".
Cati dintre "sefi" mai stiu sau mai bine zis mai practica "datul cu matura" alaturi de angajati? Cati mai muncesc cot la cot cu subordonatii, avand la sfarsit si o vorba buna chiar daca rezultatul nu e cel asteptat? Raspunsul cred ca il poate da fiecare.
Evident sunt voci care spun ca asta submineaza autoritatea, ca trebuie, pentru a fi un bun manager, sa ai "o mana de fier", dar uita ca aceasta zicere are si o continuare "o mana de fier in manusa de catifea".
De ce oare? Ne intoarcem de unde am plecat: pentru ca majoritatii managerilor le lipseste acel simt al oamenilor si pentru ca de cele mai multe ori au uitat de unde au plecat.
Va doresc sa aveti parte de manageri care vin primii la birou (si nu pentru a va controla ora de sosire), care au cate un cuvant bun inclusiv pentru personalul care face curat, care stiu numele sotului, sotiei, prietenului, prietenei sau copiilor vostri, care inteleg ca exista momente cand viata personala este mai importanta decat locul de munca si care va fac sa va simti ca intr-o familie la locul de munca!

Postări populare de pe acest blog

Ze-ce, ze-ce, probă de microfon!

Multiplă campioană, adolescentă de excepție - Povestea Adelei Stanciu

Cum nu vii tu, Țepeș Doamne... un alt mod de a privi centenarul