Suntem, in marea noastra majoritate niste generatii de depresivi si nevrotici. Ne hranim sufletele bolnave cu nenorociri, accidente, violuri, morti si inmormantari. Toate aceste suferinte ne fac sa simtim ca traim, ne fac sa credem ca suntem protejati de Dumnezeu (ca doar nu ni s-a intamplat noua) si ne dau falsa senzatie ca viata trebuie traita la maximum cu mult individualism.
Sintagma "Sa moara capra vecinului" este mai actuala ca oricand. Ne bucuram de raul altora, in ideea in care suferinta celorlati ne alimenteaza senzatia de bine "Bine ca nu mi s-a intamplat mie/noua. Saracii de ei!"
Sa nu spuneti ca nu este asa. Luati exemplul stirilor. Cronometrati macar odata, timpul alocat stirilor despre accidente si tragedii si descrierea lor exhaustiva si timpul in care ne sunt expuse stiri despre oameni care reusesc ceva in viata, obtin premii, despre locuri frumoase,de obicei in stirile pe scurt. Va spun ca balanta e inclinata covarsitor in favoarea celor dintai.
Si apoi ne cutremuram cu falsa tristete cand auzim ca varsta la care se intampla aceste tragedii este din ce in ce mai scazuta. Ca din ce in ce mai multi adolescenti si copii trebuie dusi la psihiatri si psihologi pentru ca au mari probleme de adaptare.
Noi, generatiile crescute si traite in culorile gri si terne ale comunismului, noi suntem de vina pentru ce se intampla cu copiii si adolescentii nostri! Noi, cei care avem frustari si neimpliniri din copilarie si care dorim sa le compensam prin bani, functii, recunoastere sociala, noi suntem cei care ne schilodim viitorii oameni pe care ne vom baza si de care vom depinde!
Este atat de greu oare, sa ne gandim putin, doar cateva minute inainte de a ne apuca de treburile zilei, pentru a vedea cum putem sa facem lucrurile corect?
E oare mai putin greu, sa te umilesti dupa ce ai furat, invocandu-ti familia si copiii? Ei nu existau inainte? Ai facut-o pentru ei? Sa le asiguri un viitor mai bun? Mai bun in ce? Un viitor in care poate vor avea bani dar nu vor fi oameni adevarati?
Ne plangem de violenta in scoli. De bataile dintre copii. De apelativele intalnite inca din gradinite: "esti prost/proasta, tu nu stii - eu stiu mai bine, tu nu ai-eu am de la mama/tata" si care evolueaza odata cu varsta si capacitatea copiilor de a asimila comportamente si stiluri de viata. Noi suntem acei "tata si mama ", care la randul nostru am fost invatati "sa omoram capra vecinului" pentru ca a noastra sa poata paste mai mult.
Ne pleaca generatii intregi de adolescenti. Ei spun ca pentru bani, pentru ca asa au fost crescuti si invatati, ca daca ai bani, mai multi decat vecinul, atunci ai intalnit fericirea suprema. Unii isi dau seama ca nu neaparat banii cat conditiile de viata "de afara" sunt cele care ii fac sa ia zborul.
Noi, generatiile celor de peste 30 de ani suntem vinovati pentru aceste conditii. De fiecare dintre noi si de mentalitatile noastre de zi cu zi, de interesul pe care ni-l dam depinde viitorul nostru! Si al copiilor nostri.
Si sa nu spuneti ca nu este adevarat. Am sa iau un exemplu care imi este la indemana: scolile. De ce unele arata bine, sunt dotate asa cum ar trebui sa fie o scoala si altele nu? O sa spuneti ca unele nu au fonduri. Dar celelalte cum au? Nu oare pentru ca cineva si-a dat interesul sa obtina banii necesari in timp ce altii au preferat sa astepte sa le vina randul? Despre asta vorbim si exemplele pot continua la nesfarsit. Despre dorinta si nu despre putiinta. Nimeni nu crede ca se poate face peste noapte un miracol si totul sa fie perfect. Dar in 30 de ani, multe ar fi putut sa arate altfel.
Haideti sa nu mai asteptam inca 30 de ani. Haideti sa incercam sa ne vindecam pe noi pentru a nu imbolnavi si generatiile viitoare!
Putem incepe simplu prin a spune "Buna ziua" si "Multumesc"! Si prin a zambi atunci cand vedem ceva frumos langa noi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu