La placinte, inainte...

 Proverbul "La placinte inainte, la razboi inapoi", promovat atat de frumos de Ion Creanga in  Harap Alb, imi ofera un bun prilej de a sintetiza crezul romanesc atunci cand vine vorba despre implicare sau voluntariat.
Traim cu ideea bine impamantenita de generatii ca scoala n Romania este gratuita. Si daca este gratuita atunci de ce trebuie sa facem noi ceva? Si nu vorbesc aici de celebrele "fondul clasei" sau "fondul scolii"cu care recunosc cinstit ca nu sunt intru-totul de acord, mai ales acolo unde nu stii exact pentru ce se dau bani.
In multe, extrem de multe alte tari, mai dezvoltate sau nu decat a noastra, parintii fac voluntariat in scolile unde copiii lor invata. Adica, exista actiuni sau programe ce se afiseaza la loc vizibil in scoli sau sunt promovate pe site-urile scolilor sau prin e-mail, la care parintii pot, vor si de regula se inscriu si participa.
Am privilegiul de a avea un orar de munca ce imi permite sa pot fi prezenta la diferite actiuni ale clasei fetitei mele si pot spune ca de fiecare data cand ma intorc acasa dupa o ora petrecuta in clasa cu 34 de elevi (da, ati citit bine) am aceeasi replica: invatatorii si profesorii ar trebui platiti la greutatea lor, in aur.
Am lucrat ani de zile in domeniul comunicarii: advertising, televiziune si organizari de evenimente. Am gestionat si evenimente cu mii de persoane, dar nu era atat de obositor ca incercarea de a face ceva cu 34 de copii.
Dar la fel de adevarat este ca in acesti ani de scoala ai fiicei mele, am vazut implicare si prezenta la actiunile clasei din partea acelorasi parinti. Sunt unii parinti pe care nici macar la cele cateva sedinte cu parintii pe an, nu ii vad.
Cat de ocupat poti fi astfel incat sa nu ai 2 ore disponibile de 2-3 ori intr-un an scolar pentru a participa la sedintele cu parinti?
Ce mai putem spune atunci despre voluntariat? E doar o vorba frumoasa, goala si departe de spiritul romanesc.

Postări populare de pe acest blog

Ze-ce, ze-ce, probă de microfon!

Multiplă campioană, adolescentă de excepție - Povestea Adelei Stanciu

Cum nu vii tu, Țepeș Doamne... un alt mod de a privi centenarul