Cum e sa fii Marketing Manager

Razvan Jurca, unul din cei mai bun copywriteri pe care i-am cunoscut, un om "painea lui Dumnezeu" si-a transformat pasiunea pentru scris si pasiunea pentru vinuri in meserie. Este Marketing Manager - Cramele Recas

Ce ai studiat si ce ai ajuns?

M-am pregatit sa fiu traducator, jurnalist sau medic, desi tatal meu si-ar fi dorit pentru mine sa fiu inginer! Viata mi-a deschis insa alte oportunitati de cariera si am ajuns sa fiu, pe rand, redactor, copywriter si acum specialist in marketing. Inutil de spus ca nimic din ce am studiat nu a fost de prisos, pentru ca in orice job diferentele de nuanta aduc intotdeauna plus valoare.

Ce inseamna de fapt meseria ta?

Meseria mea are trei obiective majore: primul este acela de a promova marcile pe care le reprezint. Al doilea, sa creez noi marci in cadrul portofoliului companiei la care lucrez, sau sa le modernizez pe cele existente, astfel incat sa devina cat mai atractive pentru consumatori. Al treilea obiectiv este si cel mai drag mie: sa spun povesti - povesti care sa livreze, pentru marcile noastre, promisiuni care se respecta intotdeauna. Adica sa creez povesti cu final fericit....

De unde ai plecat?

Am plecat... de la scoala. Adica de acolo de unde, impins de curiozitate si ghidat de profesori exemplari, am inceput sa visez ca voi reusi sa fac ceea ce mi-am propus in viata. Competentele dobandite in scoala mi-au permis sa inteleg foarte bine fiecare domeniu in care am activat, astfel incat sa sa pot sa fac performanta in fiecare job. Inca sunt pe drum: invat permanent, de la oricine si oricand si asta ma pastreaza in circuitul competitiei. Iar scoala vietii este extrem de generoasa cu lectiile pe care le ofera celui care este dispus sa si le insuseasca

Cat a durat sa ajungi ce esti acum?

Formarea unui specialist in orice domeniu dureaza mult si este intotdeauna un proces continuu. De cele mai multe ori este insa un drum frumos, atata timp cat profesionalismul se impleteste cu pasiunea. Acesta este, cred, si secretul de a iti placea ceea ce faci, precum si atuul major pe care il folosesti atunci cand apar acele momente in care iti vine sa renunti. Sa inveti o meserie ca lumea, dureaza, cred, toata viata. Depinde doar de tine sa o faci interesanta si frumoasa, pentru ca interesanta si frumoasa este orice meserie.

Se castiga bine in meseria ta? De la ce nivel?

Da, meseria mea este una dintre cele mai bine platite pentru ca are legatura directa cu accelerarea vanzarilor atat in ceea ce priveste volumele cat si diferentiatorul calitativ intr-o piata foarte concurentiala unde gasesti sute sau chiar mii de produse de aceeasi categorie cu marcile pe care le promovezi tu. Rezultatele in aceste conditii vorbesc de la sine si sunt platite corespunzator... adica suficient incat sa fii multumit cu adevarat de ceea ce faci

Ce i-ai spune copilului tau daca ar vrea sa isi aleaga aceeasi meserie?

I-am spus deja!!! I-am spus ca, la fel ca in orice meserie, in primul si in primul rand ai foarte mult de invatat. Doar aparent conteaza talentul sau farmecul personal. In spatele acestor calitati este intotdeauna multa munca, multa atentie, un lung proces de acumulare de experienta si, de foarte multe ori, puterea de a o lua de la capat. Daca ajungi sa te indragostesti de meseria ta, acesta este primul semn ca incepi sa o faci bine. Iar daca inveti sa nu te "culci pe o ureche" atunci cand o practici, si mai ales cand incepi sa ai succes, atunci vei avea un viitor frumos in activitatea profesionala pe care ti-ai ales-o.

Ponturi in meseria ta. Cum sa reusesti sau cum ai reusit tu.

Am reusit sa am succes in meseria mea intotdeauna facand apel la doua coordonate care imi definesc personalitatea: farmecul si ambitia, dublate de studiu serios si de atentie la detalii. Iar poate cel mai important si mai valoros secret pe care vi-l pot impartasi pentru a va asigura ca veti fi luati in serios oricand si de catre oricine are doua dimensiuni esentiale: sa-ti respecti cuvantul dat si... sa fii intotdeauna punctual!

Ceva bun si ceva rau in meseria ta.

Despre meserie imi place sa vorbesc exact ca despre copilul meu: cu mandrie, cu dragoste si cu satisfactie, pentru ca intotdeauna ii vad partile bune. Meseria mea e misto pentru ca ma face sa ma simt intotdeauna competitiv si mai ales tanar si plin de farmec. V-am mai marturisit asta: esentialmente, meseria mea este sa spun povesti care ii conving pe oameni ca viata e frumoasa. Or, nu poate fi nimic nasol intr-un job care are ca miza poate cel mai important lucru din lume: sa incerci si sa reusesti sa-i faci pe oameni fericiti!

Comentarii