Cine sunt eu?

Bună! Sunt Ana Tugearu și am ajuns la vârsta la care, deși nu sunt bătrână sunt mai înțeleaptă și am realizat că trebuie să încep să ajut și eu, atât cât mă pricep și pot pe cei aflați la început de drum.
Am avut norocul în viață să întâlnesc oameni minunați care au avut încredere în mine deși eram fără experiență și fără prea multe idei despre ce ar trebui să fac în viață.
Și datorită lor am reușit să ajung acolo unde mi-am dorit.

Cred din tot sufletul că e important la început de drum să ceri și să primești ajutor, iar atunci când îl primești să știi să-l folosești și să dai tot ce ai mai bun de fiecare dată.
Sunt convinsă că dacă pui suflet în ceea ce faci, atunci vor apărea și rezultatele. Dacă nu, mai bine încerci să schimbi ceva. Niciodată nu e prea târziu!

Comentarii